Portarul lui Dinamo Bogdan Lobonț a declarat pe site-ul său personal că victoriile obținute în fața rivalelor de la Rapid și Steaua au salvat pe final un sezon ratat:
"Chiar dacă am avut un sezon mai puțin reușit, faptul ca îl terminăm cu două victorii împotriva rivalelor tradiționale Rapid și Steaua ne îndulcește amărăciunea. Sper ca și suporterii să fie acum măcar la fel de mulțumiți ca și noi și să rămână și pe viitor alături de echipă. Deocamdată nu se pune problema transferului meu, mai avem meciul din deplasare cu UTA, după care mă voi concentra asupra turneului final al Campionatului European" a încheiat portarul dinamovist
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER